Biblioteca Județeană ”Alexandru Odobescu” din Călărași, cu sprijinul Consiliului Județean Călărași, în colaborare cu Palatul Copiilor Călărași, artizani și colecționari călărășeni, prin care sunt promovate tradițiile și meșteșugurile românești, valorile autentice ale comunității călărășene organizează ”Ziua iei românești”, ediția a VII-a.
„Începând cu ora 11.00, în data de 21 iunie 2024, în Sala Perspective a Bibliotecii Județene ”Alexandru Odobescu ”, Călărași, vom reuni la o șezătoare tradițională, într-o expoziție deosebită, cămăși populare românești și alte obiecte tradiționale, deținute din bătrâni de localnici sau create de ei” – Biblioteca Județeană ”Alexandru Odobescu”.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Șase persoane au fost reținute de polițiști, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, violare de domiciliu, distrugere, loviri sau alte violențe și amenințare, în urma unui scandal petrecut la sfârșitul săptămânii trecute în municipiul Călărași. […]
Aproximativ 200 de poliţişti au acționat în ultimele 24 de ore, la nivelul județului Călărași, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menținerea ordinii şi siguranței publice. Astfel, potrivit IPJ Călărași, au fost organizate 12 acțiuni și […]
Polițiștii de prevenire a criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași vă oferă recomandări pentru protecția dumneavoastră. Dacă primiți un telefon de la ,,un binevoitor” care vă pretinde bani, pentru facilitarea unei intervenții către […]
Be the first to comment