Zeci de tone deșeuri de sticlă, oprite de polițiștii de frontieră călărășeni

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctul de Trecere a Frontierei Călărași, împreună cu comisari din cadrul Gărzii de Mediu Călărași, au descoperit, în urma unui control efectuat unui ansamblu rutier, 38 tone deșeuri de sticlă, pentru care șoferul nu poseda documente de transfer conform prevederilor legale.

Astfel, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călărași au efectuat, pe sensul de intrare în țară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de un cetățean bulgar, în vârstă de 56 de ani. Șoferul transporta conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri de sticlă.

Existând unele suspiciuni cu privire la legalitatea transportului sus – menționat, polițiștii de frontieră au solicitat punctul de vedere al Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Călărași. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul transporta cantitatea de 38.000 de kilograme deșeuri din sticlă. De asemenea, în cadrul cercetărilor s-a stabilit faptul că transportul era încărcat din Bulgaria și avea ca destinație, o societate comercială din județul Călărași.

Pentru întreaga cantitate transportată, șoferul bulgar a prezentat documentație de notificare pentru circulația transfrontalieră care nu era completă. În cauză, autoritățile de control au dispus nepermiterea accesului pe teritoriul României pentru mijlocul de transport în cauză.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*