VIDEO PSD Călărași speră la o colaborare bună între Consiliul Județean și Instituția Prefectului, după ce aceasta din urmă a ajuns la PNL

Ion Samoilă și Eduard Grama la conferința de presă a PSD Călărași de joi, 16 decembrie.

Reprezentanții PSD Călărași au declarat joi, 16 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă, că, după ce în urma discuțiilor purtate la nivel de Coaliție de guvernare s-a decis ca Prefectura Călărași să rămână la PNL, speră la bună între Consiliul Județean și Instituția Prefectului.

„Până la urmă nu avem prefect de Călărași, dar suntem într-o alianță și sperăm din tot sufletul ca de aici încolo situația între noi și prefectură să fie una funcțională, la nivel instituțional, noi numind cei doi subprefecți și secretarul general al Prefecturii. Consider că având și noi reprezentanții noștri în Prefectură, dar și înțelegerea făcută la nivel național, să nu se mai întâmple situațiile care s-au întâmplat până acum, de un an de zile, cu blocarea și contestarea tuturor actelor normative în instanță”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Călărași, Ion Samoilă.

Prezent și el al conferința de presă, administratorul public al Primăriei Municipiului Călărași, Eduard Grama, a declarat că negocierile pentru prefecturi ar fi fost făcute de „cooperativa albaneză de la Prahova”, care ar fi dat funcția de prefect al județului Călărași PNL-ului, în schimbul posturilor similare din Prahova și Ilfov.

„Așteptăm să intrăm într-o normalitate în județul Călărași pentru că acțiunile pe care încercăm să le avem la nivelul municipiului și județului au fost blocate în ultimul an de actualul prefect, Valentin Barbu, în echipă cu un individ (subprefectul Nicolae Dumitru – n.r.), care, în perioada următoare, își va continua studiile la liceu și va reuși să își updateze școala începută  cu mulți ani în urmă. (…) Negocierile la nivel de București au fost făcute de cooperativa albaneză de la Prahova. O miză pentru Prahova și Ilfov de a renunța la prefectul PNL, în schimbul unui prefect PNL pentru  județul Călărași. Vom avea doi subprefecți și un secretar general al subprefectului. Nu am avut prefectul, deci noi nu am pierdut nimic. Ce pot să vă spun este că Valentin Barbu nu va fi viitorul prefect al județului Călărași și nici Nicu Dumitru nu va mai fi subprefectul județului Călărași”, a declarat Eduard Grama.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*