Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a făcut o trecere în revistă a stadiului proiectelor finanțate prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny.
“Așa cum ați văzut, am promis că începem și am început în cartierul Mircea Voda, deja pe partea stangă. Suntem destul de avansați. Am început în Măgureni.
Avem contract pe 1 Mai și Kogalniceanu și am cam acoperit toate aceste zone. În acest an vrem să ne extindem și ținem cont de cartierul Livadă și cartierul Obor. Deja în cartierul Obor cu ce am recuperat de pe strada București, pavele, borduri și încă mai avem, deja am făcut cam un kilometru de trotuare”, a spus Marius Dulce.
El a precizat că din ceea ce și-a propus la începutul mandatului a făcut peste 80%.
“Din ceea ce mi-am propus am făcut undeva la 80 la sută sau peste 80 la sută. N-am uitat de copii, așa cum ați văzut, am făcut locuri de joacă pentru copii, am făcut terenuri de sport. Deja mai avem un teren de sport, e blocat la C.N.I., deja aveam proiectarea semnată acolo, dar probabil din cauza faptului că nu au bani suficienți, nu au dat ordinul de începere, dar vor începe și acel teren. Ne-am propus ca să facem încă 2-3 terenuri de sport pentru copii și cu locuri de joacă. Lucrurile sunt într-o dinamică, ne dorim destul de multe și le vom face”, a mai afirmat primarul din Călărași.
De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.
Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro
Be the first to comment