VIDEO Petrecere privată stricată de polițiști în Frumușani. Amenzile aplicate se ridică la 55.000 de lei

Polițiștii călărășeni au tras mai multe focuri de armă pentru aplanarea unui scandal în Dragoș Vodă

Zeci de persoane care participau la o petrecere privată în comuna călărășeană Frumușani au fost amendate de polițiști, valoarea sancțiunilor aplicate ridicându-se la 55.000 de lei. De asemenea, oamenii legii au întocmit și un dosar penal pe numele unui bărbat care, la aceeași petrecere, a folosit ilegal artificii.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, polițiștii călărășeni s-au sesizat din oficiu, luni noapte, cu privire la desfășurarea unui eveniment privat pe raza comunei Frumușani. La fața locului au intervenit poliţişti din cadrul Poliției Municipiului Oltenița, Politiei Orașului Budești, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi.

„La momentul sosirii echipajelor de poliție au fost identificate 17 persoane. De asemenea, ulterior, au mai fost identificate încă 12 persoane care au participat la eveniment anterior intervenției. Până la acest moment au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 55.000 de lei”, au precizat reprezentanții IPJ Călărași.

Totodată, în cursul serii, un bărbat, în vârstă de 27 ani, a folosit artificii din categoria F3 în curtea locuinței unde a avut loc evenimentul. Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept”.

Cercetările sunt continuate pentru clarificarea tuturor împrejurărilor și pentru sancționarea tuturor participanților.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*