VIDEO Marius Dulce, primarul din Călărași: „Trebuie să continuăm proiectele deja începute”

Primarul Marius Dulce și jurnalistul Adrian Boioglu. FOTO Mitică Raftu

Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a anunțat că proiectele deja începute vor continua, iar acestea vor duce la dezvoltarea orașului. Printre prioritățile lui 2025 se află reabilitatea școlilor și a cinematografului Victoria.

Marius Dulce a declarat pentru CLnews că deși anul 2025 se anunță unul mai dificil din punct de vedere economic, proiectele pentru dezvoltarea orașului nu se vor opri.

„În primul rând trebuie să continuăm cu proiectele care sunt deja începute. După aceea ne vom orienta și vom vedea cum prioritizăm alte lucrări, pentru că nu putem să stăm pe loc. Ne apucăm de treabă și prioritizăm și alte proiecte pentru că avem proiecte finanțate din fonduri europene undeva la 60 și ceva de milioane de euro. Nu mai vorbim că avem proiectele de continuat pe PNI.

Avem proiecte din banii publici cum ar fi Piața Centrală, vrem să începem și un nou cinematograf, Orizont, care, din păcate, am văzut că pe noua formulă de finanțare cinematografele sunt cam scoase sau sunt puse pe ultima linie de finanțare undeva cu 5% și atunci trebuie să ne grăbim cu aceste proiecte dacă vrem să prindem finanțare guvernamentală sau din fonduri europene. Deja le așezăm și știm cam ce avem de făcut, dar va fi un an mai greu normal ca pentru toți,  dar asta nu înseamnă că vom sta pe loc”, a spus primarul din Călărași.

El a precizat și care ar fi un proiect de suflet pe care dorește să îl vadă realizat în perioada următoare.

„Aș vrea cinematograful Victoria, avem foarte multe școli de reabilitat și atunci facem lucrurile ca să fie cât mai funcționale, pentru că cu acest cinematograf ne chinuim cu el de a-l introduce la finanțare de doi ani. Ni s-au cerut documente, am revenit la documente, alte documente au expirat, a trebuit să le facem din nou, dar eu sper că suntem pe ultima sută metri și să reușim să-l prindem la finanțare” – Marius Dulce.

Edilul a avut și un mesaj pentru locuitorii municipiului Călărași.

„Să aibă încredere în noi pentru că vrem să dezvoltăm Călărașiul, pentru că vrem să transformăm Călărașiul și să ne simțim bine acasă” – Marius Dulce.

De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*