Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a afirmat că are încredere în justiție și că a avut mereu, în urma perchezițiilor care au avut loc ieri, la sediul CJ Călărași și la două spitale.
“În 2019, cu șase luni înainte de alegerile programate din 2020, am fost făcut inculpat de către procurorul șef al unei unități de parchet. Patru ani de zile acesta a fost subiectul tuturor. Iliuță va fi arestat.
În 20 noiembrie 2023, am fost achitat în primă instanță de către Tribunalul București, care a precizat că fapta nu este prevazută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.
În aceeași zi, pe 20 noiembrie, la câteva ore după ce am primit vestea achitării, am fost sunat de un reprezentant al unității de parchet care mă trimisese în judecată, reprezentant care mi-a adresat o invitație pentru o audiere la sediul instituției respective, într-un alt dosar penal, întocmit cu opt luni în urmă, la trei zile după ce avocatul meu a solicitat constatarea nulității rechizitoriului prin care fusesem trimis în judecată în dosarul în care am fost achitat în primă instanță”, a declarat Iliuță.
El a mai spus că documentele pentru care au avut loc perchezițiile de ieri puteau fi trimise prin corespondență.
“Acum două zile mi-am anunțat candidatura pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Călărași.
Ieri au fost percheziții la Călărași. Într-un alt dosar. Am predat documente care ar fi putut fi trimise prin corespondență, așa cum am făcut mereu în relația cu toate instituțiile statului.
Dar în ciuda acestor situații, pentru mine un lucru este cert.
Niciodată nu trebuie să ne dispară încrederea în justiție și suntem datori mereu să clarificăm orice nuanță care poate să pună un semn de întrebare asupra activității noastre.
Și atunci când există o suspiciune, nu trebuie să ne supărăm că cineva vine și ne întreabă diferite lucruri.
Trebuie doar să răspundem și să clarificăm cât mai repede această necunoscută.
Așa cum am făcut și cum voi face mereu”, a mai spus Vasile Iliuță.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au făcut zece percheziții la sediul Consiliului Județean Călărași și la spitalele Județean și TBC, dar și la sediul DGASPC. Sunt vizate fapte de corupție asociate unor achiziții publice
Be the first to comment