Un călărășean aflat în arest la domiciliu nu a respectat această măsură și a mers la București, acolo unde a fost prins.
La data de 30 noiembrie, poliștii din cadrul Poliției Orașului Budești, fiind în exerrcitarea atribuțiilor de serviciu, s-au deplasat la domiciliul unui bărbat, deosebit de periculos, aflat în arest la domiciliu, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată în formă continuată, lipsire de libertate în mod ilegal în formă continuată, precum și șantaj, în vederea verificării modului în care acesta își respectă obligațiile stabilite de instanța de judecată.
Cu ocazia acestei verificări, polițiștii au observat faptul că inculpatul nu se mai afla la adresa unde avea de executat măsura preventivă, motiv pentru care a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de evadare, fiind dat în urmărire națională.
În urma cercetărilor efectuate, la data de 1 decembrie, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul s-ar afla în municipiul București, la adresa unei foste concubine.
La data de 1 decembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, sprijiniți de polițiști din cadrul Secției 12 Poliție București, l-au localizat și imobilizat pe bărbat, acesta fiin reținut pentru 24 de ore.
Be the first to comment