Un bărbat este anchetat după ce a furat un telefon din mâna proprietarului. Incidentul s-a petrecut pe o stradă din Călărași

Parchetul Călărași. FOTO Adrian Boioglu
Parchetul Călărași. FOTO Adrian Boioglu

Un bărbat este anchetat de procurori după ce a furat un telefon mobil din mâna propritarului, iar totul s-a petrecut pe o stradă din municipiul Călărași.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva unui inculpat, fără calitate specială, cetățean român, în vârstă de 30 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de: „tâlhăria calificată”.

„La data de 13.02.2025, în jurul orei 20:15, profitând de întuneric și de neatenția persoanei vătămate, în timp ce persoana vătămată, în vârstă de 50 ani, se afla pe o stradă din municipiul Călărași, inculpatul, în vârstă de 30 ani, acționând prin surprindere, prin întrebuințarea de violențe, respectiv prin smulgere, a deposedat-o pe persoana vătămată de un telefon mobil marca Samsung Galaxy S9, pe care aceasta îl ținea în mână, după care a fugit pentru a-și asigura scăparea.

În timp ce persoana vătămată, sub impactul emoțional al acțiunii violente, a fost în imposibilitate de a opune o rezistență mai puternică sau de a încerca recuperarea bunului sustras” – Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*