
Un bărbat dintr-o comună călărășeană a fost trimis în judecată după ce în urmă cu patru ani a construit o troiță care avea încorporat simbolul asociat Mișcării Legionare
Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus trimiterea în judecată a unei inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
„La data de 3 iulie 2021, inculpatul a construit și amplasat pe raza unei comune din județul Călărași, în proximitatea sediului primăriei, o troiță din lemn în memoria unei persoane, troiță care avea încorporată în partea inferioară simbolul asociat mișcării legionare (Garda de Fier), care prezenta o figură geometrică compusă din trei linii verticale intersectate cu trei linii orizontale. Ulterior, în luna decembrie 2024, când s-a produs un scandal public din cauza faptului că troița conținea un simbol legionar, familia decedatului a înlăturat acea troiță” – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Judecătoriei Oltenița.
Be the first to comment