Un bărbat de 67 de ani este anchetat de procurorii din Călărași pentru agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, după ce a sărutat o fată de 7 ani.
“În ordonanța procurorului s-a reţinut că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt: La data de 08.03.2024, în jurul orei 16.00, în timp ce se aflau pe un drum public dintr-o comună din judeţul Călăraşi, inculpatul M.P., în vârstă de 67 ani, profitând de vulnerabilitatea persoanei vătămate, în vârstă de 7 ani, a comis un act de natură sexuală împotriva minorei, altul decât cele prevăzute la art. 218! C.pen., în sensul că a prins-o cu mâna de cap şi a sărutat-o pe buze, în scop sexual.
La data de 10.03.2024 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași a propus luarea măsurii preventive arestului preventiv, pe o durată de 30 de zile, faţă de inculpatul M.P., dosarul fiind înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Călăraşi” – Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași.
Be the first to comment