Doi tineri au fost reținuți de polițiștii călărășei după ce au furat un portofel și au făcut mai multe tranzacții bancare cu cardul sustras, iar prejudiciul a fost de 3.000 de lei.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați de către o femeie, din municipiul Călărași, cu privire la faptul că și-a pierdut portofelul, iar persoane necunoscute i-ar fi efectuat multe tranzacții bancare, provocându-i un prejudiciu de 3.000 de lei.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au descoperit autorii, aceștia fiind doi tineri, din municipiul Călărași.
La data de 6 martie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, au pus în excutare două mandate de aducere, cei în cauză fiind conduși la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, pentru audieri.
Ulterior, în urma probatoriului administrat, față de cei în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, precum și de complicitate la însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, accesul ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
Be the first to comment