Cifra persoanelor decedate după ce au fost declarate pozitive cu COVID-19, din județul Călărași, a ajuns la 40. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Călărași a comunicat statistica pentru 13 octombrie, iar cifrele sunt în creștere.
Astfel, numărul total al persoanelor aflate în carantină la domiciuliu a ajuns la 594, în timp ce 153 călărășeni sunt în izolare la domiciliu, iar 88 persoane în izolare instituționalizată.
De la începutul pandemiei s-au înregistrat 1071 cazuri de persoane infectate cu COVID-19 (29 cazuri în ultimele 24 de ore), dintre care: 232 de cazuri active, 400 de vindecări și 40 decese.
Forțele de ordine constituite din polițiști, jandarmi și polițiști locali au efectuat în continuare acțiuni privind ordinea și siguranța publică în contextul prevenirii și combaterii răspândirii noului coronavirus, cât și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională.
Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Barbu Ştirbei al judeţului Călăraşi efectuează zilnic acţiuni de informare preventivă în localităţile judeţului, iar cadrele Inspecţiei de Prevenire desfăşoară activităţi de îndrumare şi control la operatori economici şi instituţii publice în vederea respectării măsurilor prevăzute de lege.
“Vă rugăm să respectați măsurile stabilite de autorități și de specialiști în perioada stării de alertă, distanțarea fizică, evitarea aglomerațiilor, igienizarea/dezinfectarea frecventă a mâinilor și purtarea mijloacelor de protecție individuală, măsuri necesare pentru a proteja sănătatea tuturor”, au transmis reprezentanții CJSU Călărași.
Be the first to comment