În perioada 22 – 27 mai, cu ocazia Campaniei „Săptămâna Prevenirii Criminalității”, polițiștii călărășeni desfășoară activități preventive în rândul cetățenilor.
„Dacă vrei să afli cum poți preveni să devii victima unei infracțiuni sau care sunt soluțiile la problemele pe care le întâmpini, dacă vrei să vorbim despre consecințele care decurg din comiterea de infracțiuni și care este limita dintre legal și ilegal, participă la activitățile organizate de Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași”, au transmis oamenii legii din Călărași.
La data de 23 mai, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei ai Biroului de Siguranță Școlară, împreună cu polițiștii polițiilor municipale, orășenești și ai secțiilor de poliție de pe raza județului Călărași au desfășurat activități de prevenire și de informare a cetățenilor pe tema prevenirii discriminării. Totodată, polițiștii au fost prezenți în 24 de unități de învăţământ, unde le-au prezentat elevilor călărășeni criteriile și formele discriminării. Activitatea s-a desfășurat sub sloganul „Nu instiga la ură, promovează TOLERANȚA!”.
Toate activitățile din această săptămână au ca obiectiv informarea cetățenilor cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecție, precum și prezentarea consecințelor ce decurg din comiterea de infracțiuni. Astfel de acțiuni preventive vor fi efectuate și în perioada următoare.
Be the first to comment