Doi bărbați au fost reținuți de polițiști, pentru lovire sau alte violențe, violare de domiciliu și distrugere, după ce au intrat în casa unui localnic din Valea Presnei, pe care apoi l-au agresat.
Potrivit IPJ Călărași, pe fondul unui conflict spontan, doi bărbați în vârstă de 33 și 42 de ani, ar fi pătruns fără drept în curtea locuinței unui bărbat în vârstă de 68 de ani, din satul Valea Presnei, județul Călărași, l-ar fi agresat fizic și ar fi spart mai multe geamuri de la ferestrele locuinței.
La data de 1 noiembrie, în urma probatoriului administrat, polițiștii au luat față de aceștia măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați Parchetului de pe Lângă Judecătoria Lehliu-Gară cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În ultimele trei zile, echipajele profesioniste de salvatori din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării […]
Polițiștii din cadrul Serviciului Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative al IPJ Călărași au desfășurat activități, în școlile din județul Călărași, cu ocazia Săptămânii Prevenirii Criminalității. Astfel, polițiștii s-au deplasat la Școala Gimnazială Carol I […]
Polițiști ai Serviciului Rutier Călărași au desfășurat sâmbătă, 5 martie, o activitate preventiv-umanitară pentru cetățenii ucraineni care tranzitează județul sau au rămas în zonă. Potrivit IPJ Călărași, în cadrul activității le-au fost oferite conducătorilor auto […]
Be the first to comment