Pentru preîntâmpinarea producerii unor incendii generate de exploatarea sistemelor de încălzire a locuințelor și gospodăriilor cetățenești, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” Călărași recomandă cetățenilor, ca la folosirea acestora, să se respecte următoarele măsuri de prevenire:
- nu suprasolicitați instalațiile electrice prin alimentarea mai multor consumatori electrici (radiatoare, plite, boilere, etc.) de la aceeași sursă (prelungitor, priză) în același timp, deoarece conductorii se încălzesc și izolația se topește, producând scurtcircuitul electric;
- nu lăsați aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiți, deoarece pot constitui în orice moment surse generatoare de incendiu;
- nu amplasați conductorii electrici aflați sub tensiune sub covoare, mochete sau preșuri, deoarece un scurtcircuit poate provoca aprinderea acestora;
- nu utilizați aparate electrice improvizate sau conductori electrici deteriorați sau neizolați corespunzător;
- pentru remedierea defecțiunilor constatate la aparatele și instalațiile electrice defecte apelați la specialiști sau la persoane autorizate;
- nu amplasați perdelele sau alte materiale textile în apropierea surselor de căldură, deoarece acestea pot lua foc foarte ușor;
- nu suprasolicitați sobele cu acumulare de căldură și nu lăsați mijloace de încălzire nesupravegheate sau în grija copiilor;
- nu amplasați materiale combustibile la mai puțin de un metru față de mijloacele de încălzire (sobe, radiatoare, plite etc.);
- nu depozitați materiale combustibile (lemne, carburanți, hârtie) în podurile locuințelor;
- nu utilizați coșuri de evacuare a fumului deteriorate sau neprotejate termic față de materialele combustibile din construcția locuințelor;
- înainte de utilizare, sobele și coșurile de fum vor fi verificate pentru depistarea eventualelor defecțiuni (fisuri, crăpături, depuneri de funingine, înfundări, etc.);
- pe timpul funcționării mențineți ușița focarului închisă, iar în fața sobelor amplasați o cutie metalică de protecție în cazul căderii accidentale a jarului sau lemnelor aprinse;
- depozitați cenușa și jăraticul în gropi speciale, iar în condiții de vânt stingeți-le cu apă;
- nu construiți sobele și coșurile de fum în jurul grinzilor sau altor elemente de construcție care pot lua foc;
- atenție la prezența monoxidului de carbon produs de arderea incompletă sau de coșurile de fum neîntreținute corespunzător;
- monoxidul de carbon este un gaz inodor (fără miros) și de aceea nu poate fi sesizat, iar inhalarea lui poate să ucidă.
Be the first to comment