Proiecte în valoare de peste 1,6 milioane de euro, implementate în Călărași

Proiecte în valoare de peste 1,6 milioane de euro, implementate în Călărași. FOTO Primăria Călărași

La sediul Primăriei Municipiului Călărași au fost semnate, miercuri, 23 decembrie, două contracte de finanțare reprezentând două noi proiecte necesare municipiului. Finanțarea acestora se va face din Programul Operațional Regional 2014 – 2020.

Proiectul cu titlul „Dezvoltarea infrastructurii educaționale ante-preșcolară și preșcolară din municipiul Călărași – Creșa săptămânală, este finanțat din Axa Prioritară 4.4 destinată dezvoltării învățământului ante-preșcolar și preșcolar, valoarea sa totală fiind de 5.022.672,42  lei (aproximativ 1 milion euro), cofinanțarea la cheltuielile eligibile din partea beneficiarului fiind de 2 la sută (93.390,29 lei).

Proiectul își propune ca la sfârșitul celor 18 luni de lucrări de construcții să se realizeze construirea unui corp nou de creșă situat în vecinătatea creșei existente, destinat utilizării de către 68 de copii (4 grupe a cate 17 copii fiecare), cu un regim de înălțime Parter + Etaj, cu o arie construită de 547,95 m2.

Construcția va fi dotată cu instalații sanitare, electrice, de încălzire și apă caldă menajeră, instalații pentru detecție incendiu, instalații de hidranți interiori și exteriori, stație de pompare pentru instalația de hidranți interiori.

Noua creșă va fi dotată, conform destinației sale cu  mașini de spălat rufe,  uscătoare rufe,  mașini de spălat vase,  lăzi frigorifice și frigidere, plită electrică și cuptor, paturi pentru copii, mese, scaune, dulapuri pentru sala de mese etc. Curtea va fi amenajată cu spatii verzi și alei pietonale.

Cel de-al doilea proiect cu titlul „Modernizarea, reabilitarea și echiparea Colegiului Agricol „Sandu Aldea” Călărași”, finanțat din același Program dar de aceasta data din Axa Prioritara 4.5 destinată învățământului liceal tehnologic, are o valoare totală eligibilă de 3.060.187.53 lei (aproximativ 620.000 euro), Municipiul Călărași, in calitate de beneficiar, contribuind tot cu 2 la sută, adică cu suma de 61.203,74 lei.

Prin proiect vor fi realizate, timp de 18 luni, lucrări de construire și amenajare a mai multor obiective din incinta colegiului, și anume:

  • se va reabilita acoperișul Corpului C2 (corpul nou al colegiului);
  • se vor desființa Anexa Corp C7 și C16 (magazii situate în prezent pe aleea de acces din str. București);
  • se vor trasa marcaje pe platformele existente pentru asigurarea unui spațiu destinat instruirilor interne, necesare unității de învățământ;
  • se va construi o seră cu suprafața de 504 metri pătrați ce va fi utilizată de către elevii școlii, în scop educațional în timpul orelor de practică;
  • se va realiza un solar cu o structura confecționată din țeavă de oțel galvanizat utilizat în orele de practică;
  • se va construi remiza auto cu săli de clasă destinate orelor de practică;
  • se va realiza amenajarea peisagistică;
  • se vor dota atelierele de agricultură și cel de mecanică si lăcătușerie cu diverse echipamente, instrumente și unelte/scule pentru desfășurarea orelor de practică.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*