Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a anunțat, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, că la mijlocul lunii iunie ar putea fi deschis bazinul de înot didactic, iar copiii însoțiși de profesori vor avea acces gratuit.
„Cred că pe 15 iunie dăm drumul la bazinul de înot didactic. Probele s-au făcut, mai rămâne să încărcăm bazinul cu apă, după care să începem cu clorinarea apei. Sistemele funcționează, am achiziționat serviciul de mentenanță. A fost ceva mai dificil pentru că n-am avut buget până acum. Repet, cred că pe 15 iunie bazinul o să fie pregătit pentru inaugurare. (…)O parte din neconformitățile identificate au fost remediate. Săptămâna viitoare se vor finaliza lucrările de reparație rămase de executat. În plus dorim să mai facem un sistem de captare a apelor pluviale pentru că nu-mi place ce se întâmplă. La interior dacă se schimbă tiranții și tot ce s-a mai făcut între timp atunci am rezolvat problemele”, a spus primarul Călărașului.
El a spus ca există deja personal angajat, fiind vorba despre nou persoane, dar mai este nevoie și de un asistent medical.
„Avem personal angajat. O să mai fie nevoie de un asistent medical pe care-l vom recruta din rândul asistenților comunitari. Rezolvăm și această problemă astfel încât copiii care vor veni la bazin să fie supravegheați. Conform organigramei aprobată anul trecut nu mai puțin de 9 persoane își vor desfășura activitatea la bazin”, a explicat Marius Dulce.
Potrivit primarului, Călărașului, în bazinul de înot didactic vor avea acces gratuit numai copiii însoțiți de profesori, iar după-amiaza publicul va putea fi primit pe bază de bilete sau abonament, încercându-se astfel recuperarea unei părți din costuri.
„Acces gratuit vor avea doar copiii însoțiți de profesori. După-amiază, mai exact după ora 16.00, ne gândim ca bazinul să fie accesibil publicului pe bază de bilete și abonamente. Tarifele vor fi stabilite prin Hotărâre de Consiliul Local și vor fi fundamentate în baza cheltuielilor efectuate pentru funcționarea în condiții optime a bazinului. Încercăm astfel să recuperăm măcar o parte din costuri”, a mai scris Marius Dulce.
Be the first to comment