În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local municipal Călărași din 10 noiembrie a fost adoptat Proiectul de hotărâre privind aprobarea depunerii și finanțării proiectului cu titlul „Plătește pentru cât arunci – dotarea cu insule ecologice în municipiul Călărași”. Propus pentru finanțare prin apelul de proiecte cu titlul PNRR/2022//C3/S/I.1.B, componenta C3 – Managementul deșeurilor, Subinvestiția I.1.B – Construire de insule ecologice digitalizate din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, proiectul vizează eficientizarea sistemului de management al deșeurilor.
„Având în vedere gradul scăzut de colectare a deșeurilor municipale, a penalităților plătite anual pentru neîndeplinirea țintelor de reciclare și valorificare, Primăria Municipiului Călărași își propune accelerarea procesului de modernizare a sistemului de gestionare a deșeurilor cu accent pe colectarea separată în cinci fracții de deșeuri, măsuri de prevenție, reducere, reutilizare și valorificare, în vederea conformării cu tranziția spre economia circulară”, au transmis reprezentanții instituției.
În acest sens, Primăria Călărași intenționează să instaleze 50 de insule supraterane încasetate cu containere de 1,1 metri cubi, schimbarea sistemului de colectare și folosirea de noi tehnologii prin aplicarea la finanțare, în cadrul Subinvestiției I.1.B – Construirea de insule ecologice digitalizate.
Valoarea maximă eligibilă a investiției este de 500.000 euro (fără TVA), adică 2.459.750 lei (fără TVA). Valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile va fi suportată de la bugetul de stat, din bugetul coordonatorului de reforme și/ sau investiții pentru Componenta C3 – Managementul Deșeurilor, în conformitate cu legislația în vigoare.
Prin intermediul proiectului de hotărâre s-a aprobat și finanțarea din bugetul local al Municipiului Călărași a cheltuielilor neeligibile care asigură implementarea proiectului așa cum acestea vor rezulta din documentațiile tehnico-economice/ contractul de lucrări, dacă este cazul. Fondurile necesare pentru acoperirea valorii neeligibile a proiectului, a cheltuielilor de mentenanță și a celor conexe care pot să apară pe durata implementării proiectului precum și cele necesare implementării optime a proiectului, în condițiile rambursării/ decontării ulterioare a cheltuielilor vor fi prevăzute în bugetele locale ale Municipiului Călărași.
De asemenea, s-a aprobat asigurarea și susținerea cheltuielilor de mentenanță a investiției aferente pe o perioada de minimum cinci ani de la data efectuării ultimei plăți.
Be the first to comment