Primăria Călărași a anunțat că a fost semnat Ordinul de începere a lucrărilor și s-a predat amplasamentul constructorului pentru proiectul ”Reabilitare și modernizare strada Independența, tronson strada Dobrogei – strada Păcii”, finanțat din fonduri guvernamentale prin PNI Anghel Saligny.
Valoarea totală a obiectivului de investiţii: 7.207.088,80 lei (TVA inclus), din care suma alocată din fonduri guvernamentale, 6.842.053,45 lei (TVA inclus). Diferența de 365.035,35 lei (TVA inclus) va fi asigurată de la bugetul local.
Investiția vizează modernizarea str. Independenței (923,65 m) și respectiv Prel. Independenței (678,14 m), în lungime totală de 1601,79 m. Lucrările vor fi realizate de SC EN Electric Proiect Office SRL. Termenul de execuție este de 12 luni.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, prezintă publicului personalitatea lunii august: Constantin-Zamfir Dumitru. Constantin-Zamfir Dumitru s-a născut pe 9 august 1935, în comuna Crucea din județul Călărași. A […]
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică, de tip Cod Portocaliu, ce vizează ploi abundente, valabilă și pentru județul Călărași, de luni, 05 iulie, ora 12.00 și până marți, 06 iulie, ora 10.00. […]
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași cercetează un bărbat pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și distrugere. Potrivit IPJ Călărași, la data de 31 ianuarie, în jurul orei 07.50, polițiștii din Modelu au fost […]
Be the first to comment