Primăria Călărași a pregătit mai multe manifestări de Ziua Marinei

Primăria Municipiului Călărași și Consiliul Local au pregătit, cu această ocazie, pentru comunitate, mai multe manifestări, care se vor desfășura în Parcul Central, în data de 15 august, cu prilejul Zilei Marinei.

Programul evenimentului este urmatorul:

08:00 – 10:00

– Oficierea slujbei de către Preasfinţitul Vincenţiu, episcopul Sloboziei şi Călărașilor, la Biserica Sf. Constantin și Elena (Volna)

10:00 – 11:00

Parcul Central al Municipiului Călăraşi – Crucea Eroilor Marinari

  • slujba de pomenire a eroilor marinari
  • depunerea coroanelor de flori, de către reprezentanţi ai instituţiilor şi organizaţiilor din municipiul Călărași;
  • Lansarea ancorei pe apă – Prețuire marinarilor călărășeni

09:00 – 13:00

Parcul Central

  • program muzică de fanfară
  • activităţi distractive pentru copii
  • atelier pictură
  • demonstraţii ergometre cu sprijinul sportivilor apaținând CSS Călăraşi şi CSM Călăraşi;
  • atelier îndemânare (mărgele, figurine din hârtie, etc)
  • program artistic (muzică populară interpretată de copii din cadrul Palatului Copiilor)
  • activităţi tradiţionale specifice Zilei Marinei
  • parada navelor
  • nunta marinărească
  • prinderea rațelor
  • alergarea în saci

Clubul Pescarilor

  • expoziție machete bărci

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*