Primăria Călărași a amenajat un patinoar în parcarea din fața instituției

Patinoar amenajat de Primăria Călărași

Primăria Municipiului Călărași pune la dispoziția călărășenilor un patinoar, până la data de 31 ianuarie 2024.

Patinoarul, amplasat în parcarea Primăriei Călărași, pe o suprafață de 300 metri pătrați, va fi deschis în fiecare zi, între orele 10.00 – 22.00, cu excepția zilelor de 25 decembrie 2023, 31 decembrie 2023 și 1 ianuarie 2024, când va funcționa în intervalul orar 12.00 – 22.00.

Programul de funcționare se poate modifica în funcție de evoluția condițiilor meteorologice, precum și de solicitările privind utilizarea pistei.

Regulament privind utilizarea patinoarului

– patinoarul poate fi utilizat de orice persoană cu condiţia respectării prevederilor prezentului regulament; patinajul se face pe risc propriu și numai cu respectarea obligațiilor stabilite și asumate

– durata unei serii: 1 ora și 30 min;

– seriile vor funcţiona după următorul program: 10.00-11.30; 12.00-13.30; 14.00-15.30; 16.00-17.30; 18.00-19.30; 20.00-21.30;

– tariful: 20,00 lei/pers/serie (fără patinele prestatorului) indiferent dacă timpul petrecut pe patinoar sau timpul de folosire a patinelor este o fracție dintr-o serie;

– tariful pentru închiriere pentru 1 pereche patine/serie va fi de 15 lei;

– utilizatorul va completa și va semna formularul indicat de către organizator;

– patinele nu se pot transmite de la un utilizator la altul, fiecare utilizator fiind obligat să foloseasca și să restituie, personal, patinele inchiriate, utilizând tichetele emise de către organizator;

– utilizatorul poate folosi patine personale sau puse la dispozitie de organizator;

– intrarea pe patinoar se va face doar prin locul special amenajat, pe baza tichetului eliberat de organizator;

– este interzisă ieşirea, de pe suprafața cauciucată, cu patinele închiriate;

– se va patina doar în sensul acelor de ceasornic, conform indicatiei aplicata pe mantinela – direcția de patinaj, în ritm constant, fără viteză, într-o manieră care să nu pună în pericol securitatea celorlalți patinatori, fiind interzis patinajul în forță, cu viteză sau balansul printre ceilalți patinatori;

– în cazul căderii pe pistă se vor ridica mâinile pentru evitarea accidentelor, respectând regula – Ai căzut, ține mâinile sus!

– se vor respecta cu stricteţe anunţurile şi indicaţiile personalului care asigură funcţionarea patinoarului;

– copiii cu vârsta mai mică de 7 ani au acces cu patine şi doar însoţiţi de persoane care au echipament adecvat pentru patinaj;

– este interzisă urcarea pe mantinelă, spargerea gheții în mod intenționat sau deteriorarea elementelor pistei de patinaj;

– prin intrarea pe gheață, utilizatorul își exprimă implicit acceptul pentru respectarea tuturor regulilor afisate la loc vizibil și a căror însușire este obligatorie înainte de accesul pe pistă; nerespectarea acestora poate duce la excluderea, de pe patinoar, a persoanelor în cauză, fără obligația returnării banilor;

– se va respecta încadrarea în numărul permis de participanți simultan pe pista de patinaj, număr stabilit de organizator și afișat la intrarea pe pistă;

– se va folosi patinoarul numai cu patine;

– se va evita atingerea cu mâna a lamelor patinelor deoarece sunt foarte tăioase;

– în incinta patinoarului nu se vor introduci băuturi alcoolice, arme sau alte obiecte ce pot periclita siguranța celorlalți participanți la activitatea de patinaj;

– nu se vor practica jocuri care pot pune în pericol siguranța celorlalți participanți la activitatea de patinaj, fiind interzisă practicarea unor jocuri („leapșa”,”trenuleţul”, etc.) în afara celor organizate;

– nu se vor purta pe umeri, în braţe, în spate alte persoane (inclusiv copii), aparate foto, video, genţi, etc., în timpul patinajului;

– nu se vor introduce pe gheaţă pucuri de hochei sau alte echipamente şi accesorii dacă nu fac obiectul unui concurs organizat;

– nu se va arunca cu zăpadă sau diverse obiecte în incinta patinoarului sau în apropierea lui;

– nu se va intra pe patinoar cu mâncare, băuturi alcoolice, arme sau alte obiecte ce pot periclita siguranţa celorlalţi participanţi la agrement;

– nu se va intra pe patinoar în stare de ebrietate sau dacă s-au consumat substanţe ce pot afecta echilibrul şi luciditatea utilizatorului;

– nu se va fuma pe suprafața gheții;

– utilizatorul nu va folosi un limbaj obscen, se va comporta civilizat, nu va deteriora bunurile cu care este dotat patinoarul;

– participanții la patinaj nu vor ieși cu patinele închiriate în afara zonei destinată patinajului;

– nu se va manifesta o atitudine ostilă, neadecvată faţă de personalul patinoarului şi indicaţiile acestuia;

– nu se vor folosi telefoane mobile în timpul patinajului;

– utilizatorul va anunța îndată orice accidentare produsă pe pista de patinaj;

– utilizatorul va lua măsuri corespunzătoare pentru siguranța obiectelor personale;

– utilizatorul va plăti despăgubirile produse din vina sa, aferente daunelor produse asupra pistei, utilajelor, echipamentului, etc utilizate în timpul patinajului.

INTERZIS însoțitorilor:

– să se sprijine sau să depoziteze obiecte pe mantinelă;

– să aglomereze căile de deplasare a patinatorilor spre și dinspre suprafața gheții;

– să fumeze în apropierea pistei;

– să arunce cu bulgari sau alte obiecte în patinatori sau să poarte cu aceștia dialoguri cu limbaj obscen;

– să arunce deseuri menajere (gunoaie) în alte locuri decât în recipienții pusi la dispozitie de catre organizator;

– să ofere patinatorilor, peste mantinelă, diverse obiecte, mâncare, băuturi, etc.;

– să distragă atenția patinatorilor (aceștia pot deveni victime ale accidentărilor);

  • Nerespectarea acestui regulament duce la evacuarea persoanei implicate, atât de pe gheaţă cât şi din incinta patinoarului, ulterior, interzicerea accesului în complex, pe o perioadă nedeterminată;
  • Patinajul se face pe risc propriu; administrația patinoarului nu răspunde de eventualele accidentări ale patinatorilor sau de orice prejudiciu material sau moral suferit în timpul activității de patinaj;
  • Administrația patinoarului nu răspunde de pierderile obiectelor personale;
  • Deoarece calitatea gheții și conditiile de patinaj în siguranță sunt influențate de condițiile meteorologice, administrația locală își rezervă dreptul de a modifica programul de funcționare al patinoarului.

Se recomandă utilizarea echipamentului de protecție (casca de protecție, cotiere și genunchiere).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*