Pompierii militari le-au pregătit multe surprize copiilor care vor fi alături de ei în Parcul Dumbrava de Ziua Internațională a Copilului

Pompierii militari le-au pregătit multe surprize celor mici de Ziua Internațională a Copilului. FOTO: ISU Călărași

Pompierii militari călărășeni vor fi alături de cei mici de ziua lor, pe 1 Iunie – Ziua Internațională a Copilului, și așa cum au promis, vor avea multe surprize pentru ei în Parcul Dumbrava din municipiul Călărași.

De ziua copiilor, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași vor prezenta publicului unele dintre cele mai noi autospeciale, accesorii și echipamente de intervenție din dotare.

„Nu oferim alte detalii acum pentru a-i surprinde într-un mod cât se poate de plăcut pe cei care ne vor fi alături și care își vor petrece câteva ore în compania noastră”, spune purtătorul de cuvânt al ISU Călărași, plutonierul adjutant șef Ștefan-Ovidiu Tătăranu.

Activitatea pompierilor militari, dedicată exclusiv, de această dată, copiilor din Călărași, se va desfășura în intervalul orar: 09.30 – 14.30. Copiii vor avea ocazia să interacționeze cu salvatorii profesioniști și cu siguranță vor fi captivați ascultând explicațiile pompierilor militari în ceea ce privește activitatea lor de zi cu zi, aflând lucruri interesante despre pregătirea pentru intervenție.

Cei mici, alături de părinții lor și celelalte persoane care îi vor însoți, așa cum ne-au obișnuit în astfel de împrejurări, vor face foarte multe fotografii și clipuri video cu pompierii militari și cu autospecialele lor, iar noi încercăm să le oferim cele mai bune cadre, alături de multe alte surprize.

„Suntem pregătiți să răspundem provocărilor celor mai mici și îi vom învăța puțin câte puțin despre specificul activității noastre, îi vom ajuta să urce și să coboare în siguranță din autospecialele de intervenție, le vom arăta cum să folosească pistoalele de înaltă presiune și dacă vor dori o să-I lăsăm să îmbrace o parte din echipamentele specifice. Alături de pompieri la această acțiune vor fi desigur și colegii noștri din cadrul celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, cât și alte instituții și organizații locale, dornice să aducă bucurie celor mai mici cetățeni”, a mai precizat Ștefan-Ovidiu Tătăranu.

Trebuie de asemenea reținut și faptul că toate subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență Barbu Știrbei al județului Călărași vor desfășura activități de prezentare a tehnicii de intervenție și își vor deschide porțile pentru cei mici în data de 1 Iunie.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*