În ultimele trei zile, echipajele profesioniste de salvatori din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor şi animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea prim ajutorului calificat, la 99 de misiuni.
Din numărul total de intervenții, 54 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea prim ajutorului medical și pentru transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave.
În ceea ce priveşte intervenţia la accidente rutiere, pompierii militari din cadrul subunităţilor inspectoratului au fost solicitaţi să acţioneze cu autospecialele de descarcerare şi ambulanţele SMURD la patru evenimente rutiere produse pe raza localităţilor: Fundulea (A2 , km 40), Fundulea (A2, km 43), Ceacu (Comuna Cuza Vodă) şi Olteniţa. În urma acestor evenimente rutiere, patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportate de către paramedicii SMURD şi colegii de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti, fară a se înregistra pierderi de vieţi omeneşti.
Echipajele profesioniste de stingere din cadrul subunităţilor ISU Călăraşi au fost solicitate să acţioneze cu autospecialele de stingere a incendiilor pe raza localităţilor Plătăreşti, Nuci, Căscioarele şi Dragoş Vodă, fiind afectate de incendii cablurile suspendate ale unui stâlp de electricitate, un autoturism cu remorcă, o cabană de pescuit aflată pe malul lacului,, un utilaj agricol şi o presă de baloţi.
De asemenea, echipajele profesioniste de salvatori din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină pentru stingerea a 36 incendii de culturi agricole, vegetaţie uscată şi resturi menajere în mai multe localităţi ale judeţului.
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Călăraşi au fost solicitaţi în după amiaza zilei de duminică (30 iunie 2024) să acţioneze în apropierea Parcului Jirlău pentru extragerea din apă a unei persoane de sex feminin care se înecase. La sosirea pompierilor la locul solicitării, trupul neînsufleţit al persoanei se afla la aproximativ un metru de mal, plutind. Salvatorii au folosit echipamentele din dotare, au extras-o şi au predat-o organelor abilitate, care urmează să stabilească cu exactitate împrejurările în care femeia în vârstă de 40 de ani şi-a pierdut viaţa.
Be the first to comment