Pompierii militari călărășeni au fost solicitaţi să intervină la 66 de situații de urgență în ultimele trei zile

Intervenție a pompierilor. FOTO ISU Călărași

Echipajele profesioniste de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor şi / sau animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea prim ajutorului calificat, la un număr de 66 de misiuni.

Din numărul total de intervenții, 55 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea prim ajutorului și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, misiuni de asigurare a măsurilor de stingere şi prevenire a incendiilor, pentru intervenţia la două accidente rutiere produse pe raza localităţilor Dragalina şi Călăraşi şi la şase incendii de locuinţe.

În urma accidentelor rutiere, în care au fost implicate cinci autovehicule şi şapte persoane au rezultat trei victime cu traumatisme uşoare, acestea fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Călăraşi de către paramedicii SMURD şi colegii de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Călăraşi.

În această perioadă, pompierii militari profesionişti din cadrul ISU Călăraşi au acționat, cu autospecialele de stingere din dotare pentru lichidarea a şase incendii de locuinţe produse pe raza localităţilor Buciumeni, Roseţi, Mitreni, Tămădău Mare, Ulmeni şi Călăraşi, nefiind înregistrate victime.

În această perioadă, pe fondul unor intensificări ale vântului, salvatorii călărăşeni au fost, de asemenea, solicitaţi să intervină pentru înlăturarea unor elemente de construcţie care puteau pune în pericol siguranţa cetăţenilor, dar şi pentru degajarea unor arbori care au afectat parţial segmente ale căilor rutiere.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*