Pompierii călărășeni au organizat cursuri de pregătire în domeniul acordării primului ajutor de bază pentru jandarmi

Pompierii călărășeni au organizat cursuri de pregătire în domeniul acordării primului ajutor de bază pentru jandarmi. FOTO: ISU Călărași

Acordarea primului ajutor este foarte importantă și poate face diferența dintre viață și moarte. De aceea, primele echipaje care ajung la locul unui eveniment pot ajuta victimele, dacă au cunoștințele necesare pentru a salva o viață.

Potrivit ISU Călărași, pentru a veni în sprijinul colegilor polițiști și jandarmi, la nivel național, au început sesiuni de pregătire a personalului în acordarea primului ajutor de bază, potrivit Planului de pregătire al Ministerului Afacerilor Interne.

Pe parcursul a două zile, 24 și 25 octombrie, jandarmii călărășeni participă la activitățile de instruire, susținute de asistentul coordonator SMURD al ISU Călărași – plutonier adjutant șef Nicușor Șandru și paramedici care încadrează autospeciale SMURD din cadrul Detașamentului Călărași. Acestea constau, atât în pregătire teoretică, cât și practică, fiind exersate mai multe situații care privesc: manevrele de resuscitare în caz de stop cardio-respirator, situațiile în care viața oamenilor ar putea fi pusă în pericol de obstrucționarea căilor respiratorii (bol alimentar care blochează respirația), acordarea de sprijin în cazul pacientului traumatizat și modalități de intervenție în cazul îngrijirii plăgilor și țesuturilor moi.

Jandarmilor călărășeni li s-a explicat ce trebuie să facă dacă la un moment dat observă o persoană cu probleme de respirație și cum ar trebui să intervină pentru a salva o viață.

Activitățile fac parte dintr-un plan de măsuri privind pregătirea personalului Ministerului Afacerilor Interne, beneficiari fiind angajații inspectoratelor județene de Poliție și Jandarmi.

La finalul cursului de pregătire, jandarmii care au participat la instruirile în domeniul acordării de prim ajutor prim ajutor vor da și o testare scrisă pentru a dovedi cunoștințele dobândite în cele 16 ore de pregătire cu paramedicii SMURD.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*