Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași continuă activitățile preventive alături de elevi, în săptămâna „Școala altfel”.
Astfel, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Dragalina au desfășurat activități în cadrul proiectului educațional „Dragalina – Te vrem în siguranță!” la Liceului Tehnologic „Duiliu Zamfirescu” Dragalina și Școala Generală nr. 1 Drajna Nouă.
Temele discuțiilor au vizat prevenirea bullyingului, delincvența juvenilă, precum și prevenirea faptelor de violență în școli.
Totodată, polițiștii au discutat cu preșcolarii din cadrul Grădiniței cu Program Normal nr. 1 Dragalina, în cadrul proiectului „Ne jucăm, învățăm să circulăm!”, prin care s-a urmărit conștientizarea respectării regulilor de circulație.
Polițiștii le-au prezentat celor mici, sub formă de jocuri, riscurile la care se supun dacă nu respectă regulile rutiere.
De asemenea, polițiștii din cadrul Serviciului Cabinet, Biroului Siguranță Școlară, Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Poliției Orașului Lehliu Gară și Poliției Municipiului Oltenița au desfășurat activități în cadrul Liceului „Neagoe Basarab” Oltenița, Școlii Gimnaziale nr. 1 Răzvani și Școlii Gimnaziale nr. 1 Dichiseni.
Be the first to comment