Inspectoratul de Poliție Județean Călărași a fost la datorie, pe toată perioada minivacanței, astfel încât întreaga comunitate să petreacă în liniște și siguranță.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au intervenit la 176 de evenimente, sesizate prin 112, au constatat 76 de infracțiuni și au aplicat 465 de sancțiuni contravenționale.
În perioada 30 noiembrie –3 decembrie a.c., peste 500 de polițiști au acționat, la nivelul județului Călărași, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.
Pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, polițiștii au efectuat 44 de acțiuni punctuale, intervenind la 176 de evenimente sesizate de cetățeni sau constatate direct de polițiștii aflați în teren.
În urma acțiunilor desfășurate, polițiștii au constatat 76 de infracțiuni, fiind prinse în flagrant delict 7 persoane, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 4 măsuri preventive.
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 465 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 189.290 lei.
Ca măsuri complementare, au fost reținute 31 de permise de conducere și retrase 16 certificate de înmatriculare.
Be the first to comment