Polițiștii din Călărași au întocmit trei dosare penale pentru tentativă de fraudă la vot.
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Modelu au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de fraudă la vot, pe numele unui bărbat care, deși votase pe lista suplimentară în localitatea Dichiseni, ar fi încercat să mai voteze o dată pe lista permanentă în comuna Jegălia.
De asemenea, polițiștii au fost sesizați, prin Sistemul Informatic de Monitorizare a Prezenței la Vot, cu privire la faptul că o persoana și-a exercitat dreptul la vot de două ori.
În fapt, un tânăr de 23 de ani și-a exercitat dreptul la vot, pe lista permanentă, la o secție de votare din localitatea Dâlga Gară.
Ulterior, s-a deplasat în comuna Nicolae Bălcescu, unde a votat pe lista suplimentară.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot.
Totodată, un tânăr de 18 ani și-a exercitat dreptul la vot, pe lista suplimentară, la o secție de votare din localitatea Gurbănești.
Ulterior, s-a deplasat la o secție de votare din orașul Fundulea, unde a votat din nou pe lista suplimentară.
Și în această cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot.
Be the first to comment