Polițiști din cadrul Inspectoratului Județean Călărași au fost sesizați joi, 6 mai, cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 58 de ani, din comuna Mănăstirea, județul Călărași, se manifesta violent și și-a provocat leziuni superficiale cu un cuțit, amenințând că se sinucide.
Imediat, la fața locului s-a deplasat cu operativitate o echipă complexă coordonată de conducerea inspectoratului, care a beneficiat de sprijinul unui negociator specializat.
Întrucât persoana nu a fost dispusă să coopereze, iar viața acestuia era în pericol iminent, s-a luat decizia intervenției în forță, bărbatul fiind imobilizat și tratat din punct de vedere medical.
Viața acestuia se află acum în afara oricărui pericol.
Inspectoratul de Poliție Județean Călărași a mulțumit și cetățenilor comunei Mănăstirea, precizând că fără sesizare promptă a acestora o viață putea fi pierdută.
Be the first to comment