Polițiștii călărășeni au declanșat acțiunea „Foc de artificii”

Pentru siguranța cetățenilor, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași se desfășoară, în perioada sărbătorilor de iarnă, acțiunea „Foc de artificii”. În cadrul acțiunii, polițiștii vor verifica legalitatea desfășurării operațiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice și juridice, precum și folosirea acestora de către populație, sancționând ferm, penal sau contravențional, orice nerespectare a legii.

Totodată, pentru siguranța dumneavoastră și a familiei, Inspectoratul de Poliție Județean Călărași vă recomandă:

  1. Cumpărați articole pirotehnice doar de la persoane fizice/juridice autorizate: petardele pot fi comercializate doar în spații destinate vânzării unor astfel de articole și numai după obținerea autorizației de deținere și comercializare de la Inspectoratul Teritorial de Muncă și Inspectoratul de Poliție Județean Călărași, după obținerea acordului Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
  2. Sesizați poliția dacă constatați că sunt vândute ilegal articole pirotehnice: comercializarea, fără drept, de articole pirotehnice constituie infracțiune și vă pune în pericol sănătatea și integritatea corporală.
  3. Atenție la etichetă: la achiziționarea de articole pirotehnice verificați eticheta – trebuie să fie inscripționate în limba română! Este interzisă vânzarea către populație a articolelor pirotehnice din categoriile T/P/F2, T/P/F3, F 3, F4!! Exemple articole pirotehnice care pot fi comercializate către public: steluțe; lumânări scânteietoare; jerbe cu scântei; minifacle; inele de foc; sateliți.
  4. Articolele pirotehnice nu pot fi vândute sau folosite de minori: articolele pirotehnice de divertisment din categoria F 1 pot fi vândute doar persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani!! Articolele de scenă din categoria T 1 și alte articole pirotehnice din categoria P1 pot fi puse la dispoziție pe piață numai persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani!!
  5. Se interzice folosirea articolelor pirotehnice în următoarele condiții:
  • între orele 24.00 – 06.00, cu excepția evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale;
  • la o distanță mai mică de 50 m de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 m față de cele cu peste 4 niveluri;
  • la o distanță mai mică de 500 m de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze;
  • la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
  • în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
  • pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spații deschise cu aglomerări de persoane;
  • la o distanță mai mică de 500 m de păduri.

Comercializarea articolelor pirotehnice se realizează doar în spații destinate vânzării unor astfel de articole și numai după obținerea autorizației de a le deține și comercializa. Operațiunile cu articole pirotehnice și comercializarea de articole către minori constituie infracțiune!

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*