Peste 20 de pacienți din Călărași vor beneficia de doze de anticorpi monoclonali neutralizanți pentru SARS-CoV-2

Spitalul Județean de Urgență Călărași. FOTO Adrian Boioglu
Spitalul Județean de Urgență Călărași. FOTO Adrian Boioglu

Ministerul Sănătății a finalizat joi, 14 octombrie, repartiția dozelor de anticorpi monoclonali neutralizanți pentru SARS-CoV-2.

Astfel, un număr de 5.206 fiole de anticorpi monoclonali vor ajunge în 134 de unități sanitare cu paturi pentru tratarea unui număr de 2.603 pacienți. Dintre acestea, 22 vor ajunge la Spitalul Judeţean Urgență Călărași.

Repartizarea s-a realizat în conformitate cu deciziile comisiei de boli infecțioase și a ținut cont de rata de infectare la mia de locuitori din localitate, numărul de pacienți internați și cel al personalului medical specializat pentru administrare, disponibil în unitățile sanitare.

Asemenea altor medicații antivirale, eficiența anticorpilor monoclonali depinde de administrarea cât mai precoce după debutul bolii, nu mai târziu de primele 7 zile, când de multe ori replicarea virală a diminuat semnificativ și începe producerea de anticorpi specifici de către pacient.

Criteriile de administrare ale acestui medicament au fost stabilite tot de către specialiștii comisiei de boli infecțioase a Ministerului Sănătății și sunt cuprinse în Ordinul ministrului interimar al Sănătății de modificare a Anexei la Ordinul ministrului Sănătății nr. 487/2020 pentru aprobarea protocolului de tratament al infecției cu virusul SARS-Cov-2 publicat în Monitorul Oficial nr 978 din 13 octombrie 2021.

Reamintim că, cele 5206 fiole de anticorpi monoclonali reprezintă o donație a statului italian, ca recunoștință a Regiunii Lombardia pentru ajutorul pe care țara noastră l-a acordat în anul 2020, atunci când a trimis echipe de medici și asistenți medicali care au lucrat în spitale din Brescia și Lecco.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*