Percheziții la o persoană bănuită de trafic și utilizare de substanțe toxice. Polițiștii au ridicat și o armă cu lunetă

Călărășean cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. FOTO cu rol ilustrativ

Polițiștii călărășeni au descoperit și ridicat mai multe produse toxice, cu potențial letal, în urma a trei percheziții, efectuate în județul Călărași. De asemenea, față de persoana percheziționată, a fost luată măsura anulării drepturilor de deținere, port și folosire a armelor și munițiilor.

Potrivit IPJ Călărași, la data de 5 noiembrie, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din IGPR și ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din IPJ Călărași, cu sprijinul specialiștilor criminaliști din cadrul Institutului Național de Criminalistică și cu suportul serviciilor pentru acțiuni speciale Giurgiu, Constanța și Prahova, au pus în aplicare, în județul Călărași, trei mandate de percheziție domiciliară.

Activitățile au vizat locuința, sediul și punctul de lucru al unei societăți ce aparțin unei persoane bănuite de trafic și utilizare de substanțe toxice – cu potențial letal.

„La percheziții, au fost descoperiți și indisponibilizați, în vederea continuării cercetărilor, 20 de litri de produse toxice, lichide, etichetate cu pictograma de pericol <<craniu cu două oase încrucișate>>, o armă lungă neletală, prevăzută cu lunetă, 550 de litri și 5 kilograme de produse și substanțe periculoase, cu termenul de valabilitate expirat, pentru care administratorul societății nu a luat măsura eliminării în condiții de siguranță”, au precizat reprezentanții IPJ Călărași.

Polițiștii efectuează cercetări pentru trafic de produse sau substanțe toxice și neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri. Totodată, a fost luată măsura anulării drepturilor de deținere, port și folosire a armelor și munițiilor, față de persoana în cauză, deoarece, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta, deși deținea legal arme letale și neletale, condițiile de păstrare a munițiilor nu respectau normativele legale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*