Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din cadrul BCCO București și SCCO Călărași, împreună cu procurorii DIICOT Călărași, au efectuat miercuri, 8 iunie, trei percheziții, în municipiul Călărași, la domiciliile unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc și mare risc.
În fapt, începând cu anul 2022, trei persoane ar fi achiziționat droguri de mare risc (cocaină) și ar fi comercializat către consumatori din municipiul Călărași.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate cinci doze/ pliculețe cu cocaină, o pastilă MDMA, o țigaretă cu fragmente vegetale, verde olive, șase telefoane mobile, 965 de euro, 350 de lei și trei grindere.
Două persoane au fost conduse la sediul DIICOT Călărași, pentru audieri.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale. La activități, au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Acțiunile polițiștilor călărășeni pentru siguranța comunității din ultima săptămână au avut ca rezultat prinderea în flagrant a șapte persoane, precum și dispunerea a 14 măsuri preventive. În trafic, pentru neregulile rutiere, 48 de conducători auto […]
Inspectoratul de Poliție al Județului Călărași a cumpărat o jumătate de tonă de gel dezinfectant pentru piele sensibilă. Achiziția a fost una directă, fără licitație, iar furnizorul ales este Prohealth Med SRL din Slobozia, Ialomița. […]
Centrul Expozițional ROMEXPO din România va găzdui, în perioada 25 – 29 octombrie, INDAGRA2023, cel mai important eveniment de networking agricol din țară. Târgul internațional dedicat agriculturii, horticulturii, viticulturii și zootehniei se anunță a fi […]
Be the first to comment