Nouă traficanți de droguri din Călărași, condamnați definitiv: ei au primit în total 43 de ani și o lună de închisoare

Prin sentința penală nr. 2 din 12.01.2022 a Tribunalului Călărași, s-a dispus condamnarea a nouă inculpați, trimiși în judecată prin rechizitoriul din data de 07.06.2021 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călărași, la pedepse cu închisoarea, cuprinse între un an și 5 luni și 7 ani și 8 luni. Prin aceeași hotărâre, s-a dispus confiscarea specială în folosul statului a sumei de 7.640 lei și obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 21.120 lei.

Hotărârea instanței de judecată a rămas definitivă prin decizia penală nr. 1077/A/2022 din data de 21.07.2022 a Curții de Apel București, prin care a fost admis apelul parchetului, fiind majorate pedepsele aplicate de prima instanță pentru doi dintre inculpați, liderul grupului infracțional organizat fiind condamnat la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare. Cei 9 inculpați au fost condamnați definitiv la pedepse totalizând 43 de ani și o lună închisoare.

În cauză, procurorii au reținut că, încă de la începutul anului 2018, membrii unui cunoscut grup infracțional de pe raza județului Călărași au început să desfășoare activități în materia traficului ilicit de droguri de risc (canabis) și de mare risc (cocaină).

Inițial, membrii grupării au avut drept sursă de aprovizionare un cunoscut dealer de cocaină și canabis de pe raza județelor Călărași și Ialomița, însă ulterior reținerii acestuia, la data de 04.04.2018, și luării măsurii arestării preventive, a intervenit o schimbare a raporturilor de forță și a modului de organizare a activităților de procurare și comercializare a drogurilor de risc și de mare risc.

Astfel, rolul de coordonator al activităților desfășurate în materia traficului și consumului ilicit de droguri a revenit unui alt membru marcant al grupării, care a început să se implice activ în procurarea de droguri, cu precădere cocaină și canabis, creând în jurul său o adevărată rețea de traficanți, prin atragerea unui număr mare de dealeri, atât dintre membrii familiei dar și dintre alte persoane care aveau preocupări în acest domeniu.

Regulile și principiile stabilite de către membrii grupului precum și modul concret de operare reflectau o grupare organizată pe paliere funcționale. Astfel, în vârful ierarhiilor se afla liderul, care procura marfa direct de la surse diferite de pe raza municipiilor București sau Constanța. Pe al doilea palier se găseau persoanele din imediata apropiere a acestuia care erau executanți direcți ai ordinelor date de către lider. Acestea se ocupau uneori de aducerea ”mărfii” de la sursă atunci când liderul le cerea acest lucru sau de plasarea drogurilor pe piață, către alți dealeri aflați într-un eșalon 3 sau chiar direct către consumatori.

Pe lângă faptul că a beneficiat de o structură solidă, fiind format din oameni de încredere și loiali, grupul infracțional organizat a funcționat după un set de reguli și principii, de natură a face dificilă destructurarea sa de către organele de urmărire penală.

  • ”Regula de aur” era aceea că, niciunul din membri nu comunica informații importante, referitoare la preocupările infracționale, prin apel telefonic, ci doar prin intermediul internetului.
  • Liderul grupului se ocupa doar de procurarea și punerea la dispoziției a ”mărfii”, fără a interacționa direct cu clienții, de comercializare ocupându-se membrii din eșaloanele 2 sau 3 al grupului.
  • Comercianții de droguri au fost instruiți totodată să nu vină însoțiți de clienții direcți, la sursa de aprovizionare.
  • Tranzacțiile se realizau, în mare parte, în zona unui bar aflat în apropierea locuinței liderului.

În acest mod, s-a reușit în timp, obținerea monopolului la nivel zonal pe piața de droguri, membrii grupării fiind principalii furnizori de asemenea produse de pe raza județului Călărași.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*