Senatorul PSD de Călărași, Nicușor Cionoiu, a apreciat joi, 03 noiembrie, într-o postare pe pagina personală de Facebook, că PSD continuă să identifice și să propună măsuri pentru protejarea puterii de cumpărare a populației.
„Reglementarea pieței energetice trebuie făcută în mod simplu și echitabil pentru toți consumatorii, nimeni nu va plăti prețuri mai mari, iar pentru categoriile vulnerabile prețurile vor fi mai mici astfel încât toți românii să-și poată plăti facturile”, a scris senatorul de Călărași.
El susține că, contrar celor afirmate de cei ce nu au înțeles exact mecanismul propus de PSD, nu va avea loc vreo creștere a prețurilor compensate pentru consumatorii care fac economie și se încadrează în plafoanele de consum. Aceste plafoane nu se desființează, iar cei vulnerabili vor beneficia de un sprijin suplimentar pe perioada anotimpului rece.
„Acest mecanism propus nu va afecta bugetul de stat deoarece se poate finanța cu 2,2 miliarde de euro puse la dispoziție de Uniunea Europeană prin Fondul de Coeziune 2014 – 2020, iar dacă acești bani nu vor fi cheltuiți și dacă nu se intervine de urgență cu un mecanism ca cel pe care-l propune PSD, fondurile se vor pierde”, a mai scris Nicușor Cionoiu.
Be the first to comment