Nicușor Cionoiu anunță că au fost făcute primele plăți către fermieri pentru programul „Tomata”

Au început plățile către fermieri pentru programul „Tomata”. FOTO: Facebook Nicușor Cionoiu

Senatorul PSD de Călărași, Nicușor Cionoiu, a anunțat că luna aceasta au plecat primele sume de bani pentru beneficiarii programului „Tomata”.

„PSD și ministrul Agriculturii, Petre Daea susțin eforturile fermierilor care trebuie să facă față atât scumpirilor pentru combustibil și energiei cât și secetei care a afectat grav culturile din România. Legumicultorii din județele Arad, Bacău, Mehedinți și Călărași au deja banii în cont, iar în perioada aceasta se vor face plățile către toți beneficiarii care au trimis dosarele și cererile de plată”, a precizat senatorul PSD de Călărași.

Potrivit acestuia, aceste patru județe au fost primele care au trimis Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale deconturile în vederea onorării plăților pentru cei 476 de beneficiari, în valoare de 7,065 milioane de lei.

În acest an, fermierii beneficiază de o plată de 3.000 de euro/ fermă pentru legumele cultivate în Ciclul I și 1.000 de euro pentru cele cultivate în Ciclul II, în spații protejate.

„Pentru Ciclul I, legumicultorii au termen până pe 30 august să depună la Direcțiile Agricole Județene dovada valorificării cantităților minime, în funcție de culturile pe care le-au avut pe minim 1.000 mp de solarii/ sere”, a mai precizat Nicușor Cionoiu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*