Medicii de familie pot începe de săptămâna viitoare vaccinarea antigripală

Vaccinare. FOTO whitesession

Pentru sezonul 2021-2022, Ministerul Sănătăţii intenționează imunizarea unui număr cât mai mare de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire prin utilizarea a unui număr de aproximativ 2 milioane de doze de vaccin gripal.

Ministerul Sănătății a încheiat semnarea contractului în baza căruia vor fi livrate primele 300 000 doze de vaccin gripal, urmând ca în perioada imediat următoare să fie livrate alte 1 000 000 de doze pentru continuarea imunizărilor.

Repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică se va face în mai multe tranșe, la fel ca în anii trecuți. Direcţiile de sănătate publică vor trimite dozele de vaccin cabinetelor medicilor de familie şi unităţilor sanitare în vederea începerii imunizărilor.

“Deși procedura anuală în baza acordului cadru încheiat în 2019 pentru achiziția vaccinului gripal a fost finalizată în luna martie a acestui an, eu când am ajuns în minister nu era semnat niciun contract. Am cerut să se realizeze toate demersurile legale pentru semnarea contractelor și începerea în regim de urgență a campaniei de vaccinare antigripală gratuită. Avem posibilitatea creșterii cantității de vaccin cu alte 700 000 de doze, până la cantitatea de 2 milioane de doze, în funcție de evoluția epidemiologică și cerere”, a declarat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila.

În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu varsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.

Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi.

Conform medicilor, o persoană care s-a vaccinat anti-COVID și face parte din categoriile la risc, poate primi și vaccinul gripal.
De asemenea, respectarea regulilor de igienă, spălarea frecventă a mâinilor cu apă şi săpun,  folosirea batistelor  pentru strănut sau tuse, utilizarea măștilor de protecție în locuri aglomerate și spații închise sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*