Măsuri de ordine și siguranță publică asigurate, în weekend, de jandarmii călărășeni

Jandarmii călărășeni asigură măsurile de ordine publică

La sfârșitul acestei săptămâni, Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va lua măsuri pentru asigurarea unui climat de siguranță la nivelul județului Călărași, la mai multe evenimente religioase și sportive:

Procesiunea cu Racla cu Sfintele Moaște ale Sfintei Mironosițe și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena, eveniment organizat de Episcopia Sloboziei și Călărașilor, în data de 3 septembrie, în municipiul Călărași;

meciul de fotbal dintre echipele ACS Înainte Modelu și CS Afumați, din cadrul Ligii a III-a, etapa a II-a, programat în ziua de vineri, 3 septembrie, pe stadionul „Vasile Enache”;

meciul de fotbal dintre echipele CSM Oltenița și ASFC Agricola Borcea, din cadrul Ligii a III-a, etapa a II-a, programat în ziua de sâmbătă, 4 septembrie, pe stadionul din municipiul Oltenița.

Misiunea forțelor de ordine vizează asigurarea unui climat de ordine şi siguranță publică, protecția participanților la aceste evenimente, prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere normelor de conviețuire socială, precum și monitorizarea şi descurajarea grupurilor de persoane turbulente.

Jandarmeria Călărași recomandă participanților la aceste evenimente, dar și celorlalți cetățeni, să manifeste înțelegere față de măsurile luate, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicațiile jandarmilor, să respecte regulile de igienă individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, să evite conflictele de orice natură și să anunțe cea mai apropiată patrulă de jandarmi, dacă observă persoane care au un comportament antisocial.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*