
Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași va asigura ordinea și liniștea publică la manifestările publice prilejuite de sărbătorirea Zilelor municipiului Oltenița ce vor avea loc între 21 și 23 aprilie.
Astfel, potrivit IJJ Călărași, de vineri și până duminică, jandarmii călărășeni vor acționa pentru siguranța participanților la aceste manifestări și pentru prevenirea actelor de tulburare a ordinii și liniștii publice ori altor fapte cu caracter contravențional sau penal.
„În cele trei zile de sărbătoare culturală, militarii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, împreună cu efective din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, Inspectoratul Pentru Situații de Urgență Călărași și de la Poliția Locală, vor fi alături de oltenițeni și vor lua toate măsurile necesare pentru evitarea oricăror neplăceri și pentru asigurarea unui climat civilizat”, au transmis reprezentanții instituției.
Misiunile jandarmilor au în vedere asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică corespunzător, buna desfășurare a manifestărilor ocazionate de aceste evenimente, prevenirea și combaterea oricăror fapte care pot duce la tulburarea ordinii publice, încălcarea normelor de conviețuire socială, precum și depistarea, identificarea și dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit fapte antisociale.
Având în vedere faptul că la aceste manifestări se estimează participarea unui număr mare de persoane, atât organizatorii, cât și participanții, au obligația să respecte toate reglementările prevăzute de legislația în vigoare pentru prevenirea oricăror fapte ce pot afecta siguranța cetățenilor și programul manifestărilor.
Be the first to comment