Efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean Călărași, în cooperare cu lucrători din cadrul IPJ Călărași, ISU Călărași și Poliția Locală, vor asigura în perioada 01 – 08 septembrie măsurile de ordine și siguranță publică la Târgul de Toamnă – ediția 2021, organizat de autoritățile locale în incinta Oborului din municipiul Călărași.
Astfel, jandarmii vor patrula zilnic în apropierea oborului și în zonele limitrofe acestuia și vor acționa cu preponderență pentru prevenirea apariției oricăror incidente dar și pentru depistarea persoanelor care săvârșesc fapte contravenționale sau penale, în vederea creșterii gradului de siguranță al cetățenilor și protecției participanților la acest eveniment.
Pentru buna desfășurare a evenimentului, jandarmii călărășeni recomandă participanților, următoarele:
- să respecte indicațiile forțelor de ordine;
- să evite conflictele spontane și incidentele de orice fel;
- să poarte masca de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura;
- să respecte regulile de igienă individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Be the first to comment