Deși vara este sezonul mult așteptat de către angajați, este necesar să se stabilească câteva reguli de securitate și sănătate în muncă, pentru a se asigura desfășurarea în condiții optime a activității în perioadele cu temperaturi extreme. Aceste reguli sunt prevăzute în Ordonanța de Urgență nr. 99 din 29 iunie 2000.
Pentru a detalia aceste măsuri, este necesar să cunoaștem mai întâi ce înseamnă temperaturi extreme și anume temperaturile exterioare ale aerului, care depășesc +37 de grade Celsius sau, corelate cu condițiile de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel. Aceste temperaturi sunt monitorizate și certificate de Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie și transmise de către centrele regionale ale acestuia. Dar, totuși, care sunt obligațiile angajatorilor și ce măsuri trebuie să adopte aceștia, dacă temperaturile extreme se mențin pe o perioadă de cel puțin două zile consecutiv. Angajatorii stabilesc împreună cu reprezentanții sindicatelor sau după caz, cu reprezentanții aleși ai salariaților, măsurile pentru asigurarea condițiilor de microclimat la locul de muncă. Câteva dintre măsurile minime stabilite de ordonanță sunt destinate atât ameliorării condițiilor de muncă, cât și menținerii stării de sănătate a angajaților:
- reducerea intensității și ritmului activităților fizice;
- asigurarea ventilației la locurile de muncă;
- alternarea efortului dinamic cu cel static;
- alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenți de aer;
- asigurarea apei minerale, 2 – 4 litri/persoană/schimb;
- asigurarea de dușuri;
- asigurarea echipamentului de protecție.
Angajatorii care nu pot asigura aceste condiții vor hotărî, de comun acord cu reprezentanții sindicatelor sau cu reprezentanții aleși ai salariaților, după caz, modificarea programului de lucru și eșalonarea pe două perioade – dimineața până la ora 11.00 și după-amiază, de la ora 17.00. Pentru prevenirea îmbolnăvirii salariaților din cauza temperaturilor extreme, angajatorii trebuie să asigure:
- examenul medical la angajare și controlul medical periodic;
- primul ajutor și transportul la cea mai apropiată unitate sanitară;
- trecerea, după posibilități, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecțiuni, care au contraindicații privind munca la temperaturi extreme.
Nerespectarea acestor obligații, atrage sancțiuni contravenționale pentru angajatori, care pot varia între 1.500 de lei și 2.500 de lei.
Be the first to comment