ROMEXPO împreună cu Camera de Comerț și Industrie a României a organizat, între 27 – 31 octombrie, INDAGRA 2021 – cea mai complexă manifestare agricolă din România. La eveniment au participat peste 10.000 de vizitatori specialiști și public larg. INDAGRA s-a desfășurat în condiții de maximă siguranță sanitară, intrarea a fost liberă, dar accesul s-a făcut pe baza Certificatului Verde.
Târgul internațional de produse și echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii și zootehniei a fost organizat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.
Peste 130 de companii, din 12 țări, și-au prezentat tehnologiile și proiectele care ușurează munca fermierilor și îi ajută să își crească performanța în sectorul de activitate. Respectând noile reguli în ceea ce privește organizarea evenimentelor, INDAGRA a ocupat 30 la sută din suprafața expozițională dedicată manifestării, evenimentul desfășurându-se pe 12.600 mp.
„După un an de pauză, am reușit să ne reîntâlnim cu expozanții, partenerii și pasionații de agricultură, în condiții de maximă siguranță sanitară. Le mulțumim firmelor care ne-au fost alături la INDAGRA 2021 și sperăm că prezența la eveniment le impulsionează vânzările și dezvoltarea afacerii. De asemenea, le suntem recunoscători tuturor participanților pentru că au respectat regulile sanitare și condițiile de participare. Suntem încrezători că la ediția din 2022 ne vom revedea într-un cadru mai relaxat, aproape de normalitate”, a declarat Mihai Costriș, Director Executiv ROMEXPO.
Manifestarea a înregistrat un grad de internaționalizare de 25 la sută. La INDAGRA 2021 au participat firme cunoscute din: Belgia, Bulgaria, Federația Rusă, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Polonia, România, Serbia, Turcia, Ungaria. În plus, evenimentul a beneficiat și de participarea oficială internațională a Rusiei.
Târgul a fost împărțit în 4 saloane tematice: salonul de agricultură, salonul de zootehnie, salonul dedicat industriei alimentare și salonul utilajelor agricole.
Vedeta târgului a fost o combină dotată cu tehnologie de ultimă generație care valorează peste jumătate de milion de euro. Aceasta se poate controla cu un soft special dintr-o tabletă, are un consum redus și își poate adapta funcționalitatea după suprafața pe care o are de recoltat.
De la eveniment nu au lipsit soluțiile digitale pentru optimizarea afacerilor agricole, serviciile smart pentru irigații, îngrășămintele 100 la sută naturale sau produsele tradiționale. În plus, la INDAGRA vizitatorii au putut să vadă tractorul produs integral în România. Acesta asigură o vizibilitate foarte mare deoarece este realizat pe patru piloni, are nivelul cinci de poluare, adică echivalentul euro 6 la mașinile obișnuite, iar tehnologia cu care este dotat garantează un consum redus.
Ca la fiecare ediție, INDAGRA a reprezentat locul perfect pentru expunerea noutățile din agronomie, zootehnie, pomicultură, floricultură sau viticultură și a promovat produsele și serviciile românești pe piața internă și externă.
Târgul internațional de produse și echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii și zootehniei s-a aflat la cea de-a XXV-a ediție.
Be the first to comment