La sediul Partidului Social-Democrat Călărași, a avut loc conferința de presă săptămânală a organizației județene, susținută de către președintele organizației județene PSD Călărași, Vasile Iliuță. Alături de acesta s-au aflat Mirela Tache – președintă a organizației municipale a Femeilor Social-Democrate (OFSD), și Oana Ichim – directoarea Bibliotecii Județene „Alexandru Odobescu” și președintă a OFSD – județul Călărași.
Președinte al Consiliului Județean, Vasile Iliuță a început prin a explica în ce mod afectează noile măsuri asumate de către Guvernul României, prin Legea 296/2023, aparatul administrativ al Consiliului Județean Călărași. În conformitate cu această lege, începând cu data de 1 noiembrie 2023, se reduce cu zece la sută numărul de posturi din cadrul tuturor administrațiilor locale, la nivel de consilii județene, municipii și orașe.
„În funcție de numărul de locuitori pe care îl are fiecare localitate sau județ, fiecare administrație a primit un număr de posturi de la Prefectura fiecărui județ. Noi, la consiliul județean și subordonate avem un număr de 328 de persoane. La noi, vom face reducerea de zece la sută din posturile pe care le avem vacante, deci nu vom da oamenii afară. La aceasta, se mai adaugă o măsură, care trebuie luată la nivelul consiliilor județene și al primăriilor de municipii reședință de județ, prin care se desființează din cabinetul președintelui Consiliului Județean două dintre cele șase posturi de consilieri.
De asemenea, prin reducerea numărului de funcții publice de conducere, directori și șefi de servicii, cu nu mai mult de opt la sută, șefii de birou nu vor mai fi șefi de birou. Totodată, se mărește valoarea voucherelor de vacanță, de la 1400 la 1600 lei, dar numai cei care au salariul net mai mic de 8000 de lei vor primi vouchere de vacanță”, a anunțat Vasile Iliuță.
Măsurile de reducere a personalului și, implicit a cheltuielilor, nu vor afecta instituțiile sanitare și de protecție a copilului, dar nici instituțiile de cultură. Totodată, noile măsuri de reducere a cheltuielilor nu vor afecta investițiile aflate în derulare.
„Sunt bani pentru continuarea investițiilor. După cum știți, noi am accesat un credit de 50 de milioane, din care vom cheltui până la finalul anului o primă tranșă de 18 milioane, pe proiectele pe fonduri europene și în zona proiectelor neeligibile, apoi creditul se reîntoarce din fondurile europene, astfel încât să putem susține și investițiile de anul viitor, dar și salariile”, a dat asigurări președintele CJ Călărași.
Întrebat de către jurnaliștii prezenți, Vasile Iliuță a abordat și tema anului electoral 2024 din perspectiva organizației județene a Partidului Social-Democrat, confirmând faptul că intenționează să candideze pentru un nou mandat de președinte al consiliului județean.
„Da, sunt interesat de un nou mandat de președinte al consiliului județean și îmi voi depune candidatura. Desemenea, cred un singur lucru: pe liste comune cu PNL nu ne vom vedea, pentru că la ora actuală noi, organizația județeană PSD Călărași, avem candidați în fiecare localitate. Am făcut niște sondaje și în municipiul Oltenița, și în municipiul Călărași, iar din punct de vedere al partidului stăm foarte bine. Pe măsură ce vom promova echipa care va candida pentru cele două municipii și pentru fiecare localitate, cred că putem să câștigăm peste 50 plus unu la sută alegerile din județul Călărași și să câștigăm jumătate din administrațiile din județ”, s-a declarat optimist Vasile Iliuță.
Președintele CJ Călărași consideră că PSD Călărași ar fi dezavantajat de o alianță cu PNL la nivelul județului Călărași și a explicat și de ce nu vede viabilă o astfel de abordare a viitoarelor alegeri.
„Din cauza slabei performanțe a Partidului Național Liberal, la Călărași, alăturarea noastră de Partidul Național Liberal ne-ar aduce mai puține procente decât le-am lua singuri. Lipsa lor de comunicare către cetățeni, proiectele pe care le au, conducerea Prefecturii, conducerile administrațiilor locale, este foarte lăsată deoparte această preocupare de a informa cetățenii despre ce se întâmplă în Partidul național Liberal. În sondajele pe care le-am făcut noi, în luna octombrie, la nivelul celor două municipii, au procente foarte mici”, a explicat Vasile Iliuță, care însă nu a detaliat rezultatele acestor sondaje.
Recent numită la conducerea organizației municipale a Femeilor Social-Democrate, Mirela Tache a prezentat un scurt bilanț al primelor activități desfășurate de la preluarea mandatului.
„În luna octombrie, am avut prima întâlnire cu membrele din cadrul biroului de conducere a OFSD din cadrul municipiului Călărași, cu care am discutat și stabilit câteva acțiuni care au ca temă organizarea alegerilor din anul 2024, atragerea de noi membri în cadrul organizației, promovarea femeilor în funcții publice și, nu în ultimul rând, realizarea unui schimb de experiență cu organizațiile din alte județe. Continuăm să facem acțiuni, împreună cu doamnele de la organizația județeană, dorim să vorbim tot timpul despre echipă, de cuvântul „împreună” și să aducem un plus de valoare tuturor acțiunilor pe care le vom desfășura la nivelul municipiului Călărași”, a declarat Mirela Tache.
La rândul său, Oana Ichim a început prin a aminti despre ultima acțiune organizată de instituția pe care o conduce, Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” Călărași.
„După evenimentul din data de 29 septembrie – Noaptea bibliotecilor, se cerea un nou eveniment, astfel că pe 28 octombrie am organizat Festivalul dovleacului, eveniment aflat la prima ediție. Intenția a fost de a implica toată comunitatea călărășeană, fiind prezente nouă școli din municipiu și județ, care au conturat frumos un colț al toamnei, cu toate roadele sale bogate. Programul festivalului a inclus și spectacole, piese de teatru pentru copii, un spectacol de magie, ateliere și activități pentru cei mici. Evenimentul a avut și beneficii educative, prin încurajarea imaginației, empatia, dezvoltarea limbajului și a vocabularului. Au fost 12 ore de relaxare și voie bună și ne dorim să dăm continuitate acestui eveniment și în anii care vor urma”, a povestit Oana Ichim.
În ceea ce privește activitatea la nivelul OFSD – județ Călărași, organizație pe care o conduce, Oana Ichim a punctat ultimele activități desfășurate la nivel local.
„Alături de colegele mele din OFSD și cu sprijinul președinților de organizații locale, am constituit nouă noi birouri OFSD, realizând și un număr de 174 de adeziuni. Avem grupuri de comunicare cu toate organizațiile locale și suntem aproape de fiecare organizație pentru a afla problemele cu care se confruntă și, implicit, a rezolva aceste probleme”, a spus Oana Ichim.
În perioada 23-25 octombrie, social-democrata călărășeană a fost prezentă la două conferințe organizate de către Parlamentul European, axate pe rolul și drepturile femeilor în viața politică din țările Uniunii Europene.
„În prima zi, s-au regăsit subiecte precum drepturile femeilor, dar și promovarea egalității la locul de muncă, în politică, dar și în alte arii de activitate, problematica egalității de șanse și violența, iar în cea de-a doua zi s-a abordat tematica femeii din mediul rural, violența asupra ei și a copiilor, promovarea drepturilor și egalității de șanse. La nivelul Uniunii Europene sunt cunoscute problemele cu care se confruntă femeile din mediul rural și urban și de aceea se pune accent pe o tranziție justă, ținând cont de faptul că 11 țări din Uniunea Europeană aplică politici publice în favoarea femeilor. Un punct central al discuțiilor a fost reprezentat de necesitatea adoptării cotelor de gen, ca singură șansă pentru a crește implicarea femeilor în politică. Recomandarea Uniunii Europene este ca femeile să ocupe un procent de 30 la sută din locurile pe liste la primele alegeri din anul 2024, cele europarlamentare”, a explicat Oana Ichim.
De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.
Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro
Be the first to comment