Salvatorii călărășeni au fost solicitați să intervină în dimineața zilei de luni, 14 noiembrie, în sprijinul victimelor unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, petrecut pe raza localității Gălbinași.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași, la evenimentul rutier s-au deplasat, de urgență, o autospecială de descarcerare și o autospecială SMURD, din cadrul Gărzii de intervenție Budești, precum și o autospecială de la Serviciul Județean de Ambulanță. La sosirea echipajelor de intervenție, au fost identificate două victime cu traumatisme ușoare, fiind conștiente.
„Doar două persoane au necesitat îngrijiri medicale din partea paramedicilor SMURD și a reprezentaților Serviciului Județean de Ambulanță”, au transmis reprezentații ISU Călărași.
Echipajul SMURD Budești a preluat o victimă, un bărbat în vârstă de 42 de ani, pe care au transportat-o la Spitalul Sfântul Pantelimon, iar echipajul SAJ a preluat un adolescent, în vârstă de aproximativ 16 ani, pe care l-au transportat la spitalul Budimex din Capitală.
Be the first to comment