FOTO Primăria Călărași a recepționat o investiție legată de amenajarea spațiilor verzi în două zone din oraș

Spații verzi. FOTO Primăria Călărași

Obiectivul de investiții „Regenerarea spaţiului urban din Municipiul Călăraşi prin amenajarea spaţiilor verzi din Zona de Vest şi a spațiului verde din Zona de Locuit Navrom”, recepționat!

A fost semnat Procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor privind execuția lucrărilor de construcții aferente obiectivului de investiții „Regenerarea spaţiului urban din Municipiul Călăraşi prin amenajarea spaţiilor verzi din Zona de Vest şi a spațiului verde din Zona de Locuit Navrom”

„Finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile Prioritatea de investiții 4.2, Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului, proiectul a propus reconversia și refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate, vacante sau neutilizate din Zona de Vest și din Zona de Locuit Navrom situate în municipiului Călărași în vederea creșterii calității vieții, precum și îmbunătățirii imaginii localității.

Prin realizarea proiectului s-a dorit prevenirea fenomenului de sedentarism în rândul cetățenilor, prin oferirea de posibilități de petrecere a timpului liber în spații amenajate corespunzător și îmbunătățirea stării de sănătate fizică și psihică prin derularea de activități de recreere și divertisment în aer liber” – Primăria Călărași.

Activitățile eligibile în cadrul proiectului au vizat ca scop principal redarea spațiului de la Navrom locuitorilor municipiului Călărași ca zona de agrement ecologizată având în vedere și vecinătatea cu Parcul Central. S-a câștigat, astfel, un spațiu ”verde”cu locuri de joacă, de odihnă și recreere într-un mediu natural.

Pentru zona de Vest, înființarea parcului pe un teren neproductiv înseamnă crearea unui ambient estetic și relaxant prin realizarea unui traseu și sistem coerent al dotărilor cu echipamente de joacă și mobilier. Amplasamentul îi conferă o funcționalitate benefică din punct de vedere social și anume o legătură directă cu artere de circulație majoră, amplasare într-o zonă cu funcțiuni rezidențiale, proximitatea față de spațiile verzi existente în zonă. De asemenea, reprezintă realizarea unor atracții diferențiate pentru vizitatori de vârste diferite, cu preocupări diferite (bănci odihnă, echipamente joacă pentru toate vârstele, skate-park, zonă plimbat câini). Totodată se asigură un confort sporit și o peisagistică nouă care duce la înfrumusețarea edilitară a zonei.

Atât parcul din zona de locuit Navrom cât și parcul nou înființat în zona de Vest sunt ușor accesibile, beneficiarii direcți, locuitorii Municipiului Călărași, având posibilitatea de a petrece timp pentru odihnă și recreere în noile spații amenajate. În plus, cele două locații îmbunătățesc aspectul și funcționalitatea orașului.

În urma implementării acestui proiect, au rezultat:

– Spații deschise create sau reabilitate 83.496 mp.

– Spații verzi create: 75.147 mp

– Skate park: 1.407 mp (suprafață ocupată)

– Alei pietonale și spații de joacă (asfalt / pardoseală elastică): 4.119 mp.

– Spații majore acces: 2.296 mp

– Platforme pentru amplasare foișoare: 527 mp

Valoarea totală a contractului de finanțare este de 18.000.774,56 lei cu TVA, din care finanțarea nerambursabilă este de 17.640.759,08 lei. Durata de implementare a proiectului: 70 de luni (01.09.2018 – 30.06.2024). Perioada de garanție a lucrărilor executate este de 36 de luni.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*