FOTO Marius Dulce a depus jurământul pentru al doilea mandat de primar, în fața judecătorului delegat

Marius Dulce a depus jurământul pentru un nou mandat, în fața judecătorului delegat. FOTO Primăria Călărași

Primarul ales al Municipiului Călărași, Marius Grigore Dulce, a depus astăzi, 28 octombrie, jurământul pentru al doilea mandat, în fața judecătorului delegat.

Conform prevederilor Legii nr. 72/2023 pentru modificarea art. 150 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 277 din 3 aprilie 2023 “Primarul depune jurământul prevăzut la art. 117 în şedinţa privind ceremonia de constituire a consiliului local sau în faţa judecătorului delegat, în camera de consiliu, în cazul în care şedinţa privind ceremonia de constituire a consiliului local nu are loc în termen de 30 de zile de la data alegerilor sau în cazul când, din alte motive temeinice, acesta nu a putut depune jurământul în această şedinţă. Încheierea judecătorului delegat este definitivă şi se comunică de îndată prefectului şi secretarului general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale.”

Pe 9 iunie 2024, Marius Dulce, susținut de PSD Călărași, a câștigat competiția pentru funcția de primar, obținând nu mai puțin de 12.298 de voturi (48,59%).

Ședința de constituire a noului Consiliu Local se va desfășura pe 18 noiembrie 2024. Din cele 21 de mandate, PSD va avea 11 (11.367 de voturi | 45,17%). Câte 4 mandate vor avea AUR (4733 de voturi | 18,80%) și PNL (4410 voturi | 17,52%) iar USR, 2 mandate (2109 voturi | 8,38%).

”Am depus jurământul pentru noul mandat de primar al municipiului Călărași cu gândul la o comunitate unită, modernă, civilizată, în care să ne fie drag să trăim.

Rămân partenerul fiecărui cetățean și voi continua, zi de zi, munca pe teren.

Colaborarea transparentă cetățeni – primar merge mai departe!

Mulțumesc, Călărași!” – Marius Dulce.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*