FOTO Grav accident rutier pe DN 3, spre Chiciu, soldat cu rănirea a două persoane

Grav accident grav pe DN 3, spre Chiciu, soldat cu rănirea a două persoane. FOTO ISU Călărași

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Călărași au fost solicitați să intervină miercuri, 22 iunie, în jurul orei 15.30, în ajutorul victimelor unui grav accident rutier, produs pe DN 3, pe segmentul de drum dintre Podul 4 și Chiciu. În accident au fost implicate un autocamion și o motocicletă.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române a precizat că accidentul a avut loc într-o curbă, unde s-a produs o coliziune frontală între motocicletă și un autocamion, eveniment în urma căruia ambele persoane aflate pe motocicletă au suferit răni multiple, fiind transportate la spital.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași, la locul accidentului s-au deplasat un echipaj de descarcerare, un echipaj de prim ajutor SMURD și o ambulanță SAJ.

„Două persoane au suferit politraumatisme, un bărbat de 31 de ani și o femeie, de 35 de ani, ambele pe aceeași motocicletă. Echipajul SMURD a preluat bărbatul, conducătorul motocicletei, care era conștient dar prezenta politraumatisme, pe care l-au transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Călărași. Femeia a primit îngrijiri din partea echipajului SAJ Călărași și ulterior a fost transportată și aceasta la spital”, au precizat reprezentanții ISU Călărași.

Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri, pentru aproximativ 30 de minute, pentru efectuarea cercetării la fața locului, nefiind valori ridicate de trafic în zonă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*