Fost șef al IPJ Călărași, trimis în judecată pentru luare de mită și trafic de influență

Sediul DNA FOTO DNA

Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a Corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Marian Iorga, la data faptelor inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență, în formă continuată.

Potrivit DNA, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că la data de 29 aprilie 2017, Marian Iorga, în funcția de inspector șef al IPJ Călărași, ar fi primit un ceas de lux în valoare de 4.350 de lei, de la un om de afaceri, în legătură cu soluționarea favorabilă a unei sesizări pe care persoana respectivă o formulase anterior.

„În perioada februarie 2017 – august 2018, inculpatul Iorga Marian, în aceeași calitate, ar fi pretins unor oameni de afaceri să accepte achiziționarea, la prețuri supraevaluate, a unor autoturisme pe care inculpatul le avea în proprietate sau pe care acesta urma să le achiziționeze. În schimbul acestor <<servicii>>, inculpatul le-ar fi promis că își va folosi influența asupra unor subordonați care aveau în lucru cauze penale sau petiții ce-i priveau pe oamenii de afaceri, pentru ca aceștia să le soluționeze favorabil sau să urgenteze efectuarea unor acte ce intrau în atribuțiile lor de serviciu”, arată procurorii anticorupție.

În acest context, el ar fi obținut de pe urma a trei „tranzacții” efectuate în condițiile enumerate, suma totală de 4.000 de euro. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Călărași cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*