Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, prezintă publicului în luna mai, în cadrul proiectului „Exponatul lunii”, lucrarea „Natură statică” a maestrului Ion Musceleanu.
Născut într-o familie de intelectuali, la 14 octombrie 1903, în Caracal, Ion Musceleanu pleacă spre capitală unde este admis la Academia de Art Frumoase. Are ca profesori nume sonore ale artei plastice românești, Frederic Stork, Constantin Artachino, George Demetrescu Mirea. În anul 1926, odată cu încheierea studiilor, artistul este repartizat ca profesor de desen la Râmnicu Vâlcea.
Debutul în lumea artei are loc în cadrul Salonului Oficial de Pictură și Sculptură, în anul 1930, artistul fiind prezent pe simeze cu o acuarelă denumită „Case”. Ion Musceleanu abordează subiectele clasice ale picturii, natura statică, portretul, nudul și peisajul.
În colecția de artă a Muzeului Dunării de Jos se află o lucrare reprezentativă pentru creația maestrului Ion Musceleanu, o natura statică cu flori și fructe, de factură impresionistă.
Din punct de vedere compozițional, natura statică semnată Ion Musceleanu, este o compoziție dinamică susținută atât de liniile de forță ce formează o structură triunghiulară, cât și de contrastele
energice dintre culorile calde, prezente în planurile apropiate, și culorile reci din planul depărtat al lucrării, folosite în cantități atent cântărite. Dominanta compoziției este caldă, diferitele tente de roșu fiind distribuite pe aproape o treime din suprafața lucrării și puse în evidență de bogăția nuanțelor verzi.
O altă pereche de culori complementare ce contribuie la expresivitatea lucrării este cea formată din galben și violet. În planurile apropiate, galbenul estompează contururile cu luminozitatea sa, nuanțându-se spre verde pe măsură ce se depărtează, dialogând discret cu nuanțele reci.
Desenul cedează locul jocului dintre lumină și umbră, dintre cald și rece, modalitate de expresie specifică impresionismului, fiind prezent sub forma unor linii modulate. Tușele, de factură postimpresionistă, se transformă treptat în pete solide, împăstate, contribuind la crearea senzației de tridimensionalitate. Principalul centru de interes al acestei lucrări este constituit din vasul cu flori, ce este așezat în centrul compoziției. Petalele albe, contrastează cu griurile colorate, închise, cu tulpinile reci din planurile depărtate. Oranjul și roșul ocupă cea mai mare parte din suprafață a imaginii, fiind susținute de violetul rece al umbrei din fundal și al florilor din planul depărtat.
Fructele ce sunt dispuse în jurul vasului cu flori se confundă pe alocuri cu roșul feței de masă sau cu galbenul roșcat al ștergarului pe care sunt așezate și contribuie la creare tridimensionalității imaginii schimbându-și culoarea pe măsură ce se depărtează, pierzându-și rotunjimea conturului.
Multitudinea de procedee tehnice specifice picturii în ulei, ni-l relevă pe Ion Musceleanu ca pe un maestru al culorii, al amestecurilor cromatice fine în care culorile sunt foarte atent dozate și așezate pe pânză cu tușe viguroase, subiectele lucrărilor sale și maniera de lucru ne dezvăluie un artist complex cu o viziune proprie, ce nu a aderat la estetica realismului socialist promovat în România.
Prezentarea este disponibilă și în link: https://www.facebook.com/muzeuldunarii.calarasi.7/videos/883891556343950
Be the first to comment